vineri, 13 noiembrie 2015

Race report 4 sezon


Dragi prieteni, chiar daca titlul “Race report 4 sezon” te duce cu gandul la o poveste despre acest sezon nu este deloc asa. Este un titlu care imi place…imi place, deoarece face referire la ultimii 4 ani si imi aminteste despre o perioada frumoasa din viata mea…O perioada extraordinara in care am avut parte de foarte multe lucruri frumoase impreuna cu echipa Giant… O perioada de neuitat petrecuta in saua bikeului alaturi de o echipa frumoasa si de oameni extraordinari.


Am gustat impreuna din bucuria numeroaselor victorii pe care le-am obtinut prin munca in echipa si am trecut tot impreuna peste amaraciunea infrangerilor sau accidentarilor grave. Aceasta echipa a fost pentru mine ca o familie in care am regasit sprijinul ori de cate ori am avut nevoie si am putut apela la ea in orice imprejurare.


…Am inceput aceasta colaborare la jumatatea anului 2012 si pana la mijlocul urmatorului sezon am concurat in mare forta la foarte multe concursuri. Ne-am bucurat impreuna de satisfactia multor victorii. In 2013 m-am accidentat destul de grav si am fost nevoit sa stau departe de bicicleta multa vreme. Echipa mi-a fost alaturi si m-a ajutat sa trec peste aceste momente.


Inceputul lui 2014 m-a prins in plin avant si cu o dorinta nemarginita de victorie. Din pacate debutul in acest sezon a fost destul de negru fiindu-mi furat mtb-ul la Cluj inaintea unui concurs. Si de aceasta data am avut parte de sustinerea echipei reusind sa trec peste nefericitul incident si sa ma concentrez din nou pe obiectivele mele revenind la rezultatele dorite.


Totul a mers perfect din toate punctele de vedere pana la jumatatea acestui sezon, cand un accident stupid din timpul unui antrenament mi-a “amestecat” putin gandurile. A urmat o perioada destul de ciudata in care forma sportiva a fluctuat destul de ciudat nereusind sa imi mai ating forma sportiva propusa. Ne-am bucurat impreuna de victorii si am trecut peste momentele grele tot impreuna.


2015 a fost un an bun, mai ales in prima parte cand, cu ajutorul echipei, am reusit cateva rezultate foarte bune. De asemenea un sezon in care am fost impreuna la bine si la greu…
Ma bucur ca am avut ocazia sa lucrez in toti acesti ani cu oameni deosebiti si mai mult de atat, ma bucur am reusit sa legam prietenii personale mai departe de echipa.


Privesc in urma si nu pot sa nu rememorez momentele placute pe care le-am trait in aceasta echipa, dar intrucat anii dedicati practicarii sportului trec precum clipa, a venit momentul sa ma gandesc mai mult la viitor. Nu vreau sa renunt la viata de sportiv doar ca imi doresc sa imi dedic mai mult timp proiectelor personale si al dezvoltarii carierei in aceasta directie.


Este clar ca daca nu ma voi mai concentra 100% pe viata sportiva nu voi mai putea indeplini “functia” de lider al echipei si ca urmare mi se pare normal sa cedez acest loc unui sportiv care merita acest lucru. Timpul pentru antrenamente si refacere va fi tot mai scurt iar eu nu voi mai putea sa ma ridic la nivelul asteptarilor acestei echipe.


Ca urmare a celor spuse mai sus si a drumului pe care urmeaza sa pasesc in viitor am agreat impreuna cu echipa ca cel mai bine ar fi sa ramanem parteneri in viitoarele proiecte, iar pe partea sportiva drumurile noastre urmand sa se desparta.


Le multumesc foarte mult pentru ca m-au acceptat in familia Giant si, de asemenea, le multumesc pentru tot sprijinul acordat in aceste sezoane !

Un comentariu: