Pagini

marți, 4 august 2015

On Top of the World

Am fost "tras" de urechi zilele trecute de cativa prieteni ca nu am mai scris despre concursurile la care am participat, asa ca m-am conformat :) Ca scuza, daca se accepta :) , as putea sa spun ca in ultima perioada am fost foarte prins cu diferite activitati legate de ciclism, activitati ce mi-au ocupat foarte mult timp. Ce pot sa spun despre ultima perioada in care nu am mai scris nimic despre activitatea mea sportiva este ca ea a existat din plin :) Am participat la mai multe concursuri, atat de sosea cat si de MTB, despre care imi voi face timp sa povestesc pe larg. La unul dintre aceste concursuri am avut parte si de o accidentare la incheietura mainii stangi, accidentare ce m-a obligat sa nu ma urc pe bicicleta timp de trei saptamani. Partea buna este ca acea perioada a trecut repede iar acum sunt din nou cu pofta de antrenament.


Hai sa lasam povestile de o parte si sa vorbim despre ultimul concurs la care am luat startul. Asadar, weekendul ce a trecut am participat la On Top of the World, un concurs foarte greu ce s-a desfasurat doar pe urcare. Startul a fost dat din Sinaia iar sosire a avut loc la Varful Omu (2507m). Traseul a fost unul foarte greu, cu urcari foarte abrupte dar foarte spectaculos. Acesta a masurat 27km cu o diferenta nivel de peste 1900m. Vremea nu a tinut cu noi si inca de la inceput am avut parte de temperaturi scazute si o ceata de o taiai cu cutitul.


Nu am avut la dispozitie prea mult timp sa ma incalzesc, asa ca am plecat moderat pt a da picioarelor timp sa se obisnuiasca. Am incercat sa imi iau in ritm bun pe parcurs doar ca pantele foarte abrupte nu au fost de acord cu mine. Am urcat binisor, dar recunosc ca acest tip de traseu nu ma avantajeaza prea mult. Pana la iesirea de pe drumul forestier am pastrat o distanta mica fata de cei din frunte doar ca odatata iesiti in platou ceata mi-a stricat planurile destul de tare. M-am ratacit ce cateva ori deoarece nu se vedea marcajul iar acest lucru m-a facut sa pierd mult timp. Oricum venisem la acest concurs pt antrenament asa ca nu mi-am facut probleme foarte mari incercand sa fac haz de necaz.


Cu chiu cu vai am ajuns la Varful Omu, am bifat un antrenament greu si am reusit sa termin pe locul 5. Daca la urcare a fost greu, am profitat la maxim de coborare si m-am distrat copios cu Rosioru :)

Multumesc sponsorilor pentru sustinere in orice conditii!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu