marți, 31 martie 2015
Calatorie spre centrul Pamantului 2015
Cu "putina" intarziere, dar mai bine asa decat niciodata, scriu cateva cuvinte despre prima cursa pe care am alergat-o in acest sezon. Ce-i drept a trecut o luna de atunci doar ca am cam uitat sa postez despre ea :P
Duminică 22 februarie 2015 a avut loc la Slănic Prahova una din primele curse de mtb ale sezonului la care am avut placerea sa fiu prezent. A fost o cursa speciala deoarece s-a desfasurat in totalitate in salina iar pentru mine a fost pentru prima data cand am luat startul intr-un concurs de acest fel.
Organizatorii au pregatit un traseu de aproximativ 3,5 km care trecea prin Sala Unirea, o sala enormă din inima minei, dar şi prin tunelurile industriale care în mod normal sunt închise publicului
Diferenţa de nivel nu a fost foarte mare, aproximativ 40 m/tura, însă daca pui la socoteala ca in doua manse ai realizat 16 ture...se aduna ceva :) Concursul s-a desfasurat dupa cateva reguli simple:
- doua manse de calificari a cate o ora cu 150 de pers/start
- o finala cu primii 75 clasati din fiecare mansa
- in calificari si finala regula a fost cine realizeaza cele mai multe ture intr-o ora
La o primă vedere nu credeai ca va fi ceva spectaculos, dar traseul s-a dovedit a fi cât se poate de tehnic, si nu neapărat din cauza dificultăţii ci mai ales datorită suprafeţei alunecoase de rulare. Aceasta suprafata ne-a pus tuturor la incercare abilitatile tehnice iar greselile ce se soldau cu o cazatura nu erau deloc placute. Strategia majorităţii concurenţilor si adversarilor a fost de a aştepta greşeala celui din faţă. Cine a stapanit bine tehnica pe acest tip de traseu si a avut curajul sa o exploateze la maxim a avut de castigat. Urcarea, chiar daca nu a fost foarte lunga, a fost destul de solicitanta deoarece avea portiuni tehnice si portiuni foarte abrupte.
Eu m-am simtit destul de bine si am incercat sa dau tot ce pot. Nu ma asteptam la un rezultat extraordinar dar venisem aici pentru un antrenament "mai special". Am abordat mansa de calificari destul de modest, fara sa fortez la maxim, incercand sa imi pastrez cat mai multe resurse pentru finala. Am incheiat aceasta mansa undeva pe locul 10, incercand sa memorez cat mai bine cele mai bune trase de pe coborari si zonele periculoase.
Partea neplacuta a fost ca intre calificari si finala a trebuit sa asteptam aproximativ 1 ora, timp in care ne-am cam iesit din "mana". In finala am abordat cursa destul timid, incercand sa nu fortez pe prima parte deoarece nu imi cunosteam foarte bine fortele fiind la inceput de sezon. In a doua parte am incercat sa fortez, mai ales pe coborari, lucru ce s-a dovedit a fi castigator pana la final. M-am simtit destul de bine, am abordat o strategie destul de buna, lucruri ce m-au ajutat sa castig acest prim concurs. Ma bucur foarte mult si sper sa mai repet aceasta isprava si pe viitor :)
Multumesc prietenilor si sponsorilor care m-au sustinut neconditionat!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu