Pagini
▼
miercuri, 8 octombrie 2014
Topoloveni Bike Adventure
Ultimul concurs la care am luat startul a foat la Topoloveni, la 20 km de Pitesti, si anume la Topoloveni Bike Adventure.
Sincer sa fiu nu era in programul meu de competitii, dar daca tot aveam programat pt weekendul trecut sa merg acasa la Campulung am zis ca merita sa vedem si zone noi.
A fost un concurs aflat la prima editie, ce a strans peste 130 de participanti. Pot spune ca a fost un real succes pt organizatori daca luam in calcul ca nu a avut parte de foarte multa promovare si a fost realizat intr-o luna. Traseul a fost unul destul de scurt, de "fuga", realizat in mare parte pe drumuri forestiere si putin pe poteci tehnice. Acesta a masurat aproximativ 25 km cu o diferenta de nivel de 400m.
Imi propusesem doua zile de dat prin padurile de la poalele Muntilor Iezer-Papusa dar afland de aceasta competitie m-am rezumat doar la o zi iar a doua am preferat sa alergat concursul. A fost o cursa frumoasa pe care am abordat-o puternic inca din start si am incercat sa trag de mine cat mai mult. M-am simtit bine si picioarele mele au raspuns pozitiv, lucru ce m-a ajutat sa castig Topoloveni Bike Adventure.
A fost o zi frumoasa, un concurs reusit, care dupa parerea mea va lua amploare in urmatorii ani datorita zonei si a implicarii organizatorilor si a autoritatilor locale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu