duminică, 10 august 2014

Interviu pentru eMunte.ro

<< INTERVIU. Răzvan Jugănaru, de 12 ori campion național la MTB, Velodrom și Ciclocross: ”Comunitatea de cicliști din România a explodat pur și simplu!” >>


<< Răzvan Jugănaru a început să practice ciclismul ca amator, prin prisma unei vechi pasiuni, aceea de a merge pe munte. Drumețiile l-au determinat să urce pe bicicletă pentru a parcurge distanțe cât mai mari în munții din România. >>

<< A participat la prima competiție la Poiana Brașov, în 2003, atunci când avea 17 ani. A ieșit pe locul I. Au urmat alte câteva competiții câștigate la amatori, iar în toamna aceluiași an s-a înscris la primul său club de ciclism, Cibo Bilal Brașov. >>

<< Aceștia au fost primii pași pentru Răzvan Jugănaru în sportul de performanță. De atunci, sportivul a câștigat 12 titluri de Campion Național în probele MTB (XCO și Maraton), Velodrom (Sprint Olimpic, Urmărire Echipe și Semifond) și Ciclocross. >>

<< În prezent, Răzvan Jugănaru organizează competiții de MTB și este angrenat în două mari proiecte: Sistemul Riders Club – MPG și Școala de MTB. >>


Cum este pentru un campion de MTB să organizeze o competiție de MTB?

Răzvan Jugănaru: Pentru mine este plăcut. Mă bucur foarte mult când văd oamenii mulțumiți și fericiți în urma unui eveniment organizat de mine. Îmi place să creez trasee și evenimente de care oamenii să se bucure, cum sunt cele din sistemul Riders Club.

Care sunt factorii de care trebuie să ții cont atunci când vrei să organizezi o astfel de competiție? Care sunt criteriile?

R.J.: Sunt mulți factori de care trebuie să ții cont atunci când organizezi o competiție, dar cel mai important este să ții cont de zona unde faci acest lucru și cărui public te adresezi. În general, este bine să ai un traseu ușor, la care să poată participa toată lumea, și un traseu mai greu pentru cei mai experimentați.

Care sunt punctele cheie într-o astfel de competiție pentru a-i asigura succesul?

R.J.: Punctele cheie pentru a asigura succesul unei competiții sunt locația, peisajele, atracțiile generale, frumusețea traseului în sine și modul în care legi cărările pe care le ai la dispoziție pentru a da forma traseului. Și, bineînțeles, organizarea de la start, de la finish și de pe traseu.

Cum ar trebui să se antreneze un concurent și cât timp pentru a face față unei competiții MTB?

R.J.: Sunt multe tipuri de antrenament pe care le poate urma. Părerea mea este că dacă ai cel puțin 3 antrenamente pe săptămână poți face față unui astfel de concurs și ajunge cu zâmbetul pe buze la finish. Până la urmă, trebuie să te bucuri la fel de mult de cursă și de provocările traseului, cât și de rezultat.

Cum reacționează concurenții români, ce pretenții au?

R.J.: Majoritatea îmbrățișează bine acest aspect de a face mișcare în natură și se bucură de fiecare traseu pe care îl punem la dispoziție, indiferent că este mai greu sau este ușor. În general, concurenții nu sunt foarte pretențioși. Ei își doresc ca traseul să fie bine pus la punct pentru a nu a exista probleme, iar la final vor să găsească o zonă amenajată pentru a-și reface forțele alături de prieteni și cu ceva răcoritor.

Avem și persoane care comentează la fiecare competiție, fiind mereu nemulțumite de ceva, dar aceștia vor exista mereu… Pentru noi, criticile sunt binevenite atunci când sunt constructive și ținem seama de ele pentru a face întreaga experiență cât mai plăcută pentru participanți. Dovadă și faptul că oamenii continuă să vină și să ia parte la evenimentele pe care le organizăm.

Cum ai caracteriza evoluția comunității de cicliști din România?

R.J.: A explodat pur și simplu! Dacă până acum 4-5 ani aveam 7-8 competiții în toată țara și abia vedeai un ciclist pe șosea, în prezent ne bucurăm de o piață foarte dinamică și plină de pasionați. Există weekenduri în care se organizează câte 3-4 competiții, iar numărul iubitorilor de ciclism a crescut atât de mult, încât acum vezi plutoane întregi pe șosele.

Care sunt sfaturile pentru cei care nu au descoperit încă plăcerea ciclismului? Ce satisfacții oferă acest sport?

R.J.: Sfatul meu pentru cei care încă nu au descoperit acest sport este să împrumute o bicicletă și să meargă la tură cu un grup de cicliști pentru a înțelege frumusețea acestuia și pentru a vedea ce fel de oameni sunt pasionați de acest segment sportiv.

Ciclismul te face să te simți liber, să te autodepășești, să ai o altă viziune și te face să te bucuri enorm atunci când urci pe podium sau când reușești să depășești un anume prag al tău.

Ce observaţii ai avea în ceea ce priveşte piaţa de echipamente sportive din România, respectiv producătorii/importatorii de biciclete şi accesorii pentru ciclism?

R.J.: Nu am observații de făcut în mod special. În prezent este destul de dezvoltată și se extinde tot mai mult odată cu creșterea numărului de pasionați ai ciclismului.

Cum ai caracteriza proiectele și echipa MPG?

R.J.: MPG are proiecte mărețe, bine venite, care ajută la dezvoltarea ciclismului de masă și de performanță. Echipa MPG este formată din oameni profesioniști și pasionați de ceea ce fac și este foarte bine pusă la punct. Membrii echipei MPG încearcă și reușesc de fiecare dată să fie aproape de pasionații ciclismului și să creeze evenimente de calitate pentru aceștia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu