Dupa cum multi stiu (mai ales cei care au participat), anul trecut in deschiderea Zilelor Municipiului Campulung Muscel a fost organizata prima editie a unui maraton mountain bike din Masivul Iezer - Papusa. A fost o dorinta mai veche a mea si catorva prieteni de a pune pe harta ciclismului un concurs desfasurat pe aceste meleaguri. De multa vreme ne doream sa facem cunoscuta aceasta zona tuturor iubitorilor sportului cu pedale si a naturii in general, deoarece aici putem gasi zeci de trasee de la cele mai usoare pana la cele mai dificile ce se intind de la o altitudine de 700m si pot ajunge pana la peste 2400m.
In urma bunei desfasurari a primei editii si a reactiei pozitive ne-am propus ca in fiecare an sa aducem tot mai multi ciclisti amatori si profesionisti la Campulung pentru a le arata traseele de aici, potentialul crescut pentru antrenamente diversificate cat si zonele extraordinare din jurul Capulungului. Bineinteles niciuna din cele doua editii nu ar fi fost posibile fara sprijinul MPG si a Primariei Campulung Muscel.
Datorita incarcaturii istorice a Orasului Campulung Muscel ne-am gandit sa ii dam concursului o conotatie istorica. De aceea ne indreptam atentia spre Castrul Roman Jidava, o emblema a orasului nostru, Castrul de la „Jidova” fiind unul dintre cele mai bine păstrate din întreaga Dacie romană. Istoria acestuia o puteti gasi pe larg in muzeul-judetean-arges.ro. De aici ne ducem usor cu gandul la luptele purtate intre romani si daci si mai departe la stegurile de lupta ale acestora...Dragonul dacic sau dragonul cu cap de lup....Lupii Dacilor
Dragonul dacic sau dragonul cu cap de lup a fost stindardul standard al luptatorilor geto-daci. Acest steag de lupta poate fi vazut in mainile soldatilor lui Decebal in mai multe scene descrise pe Columna lui Traian de la Roma. Acesta are forma unui dragon sau sarpe care se termina intr-un cap de lup cu falcile deschise si care are mai multe limbi de metal. Capul stindardului a fost montat pe un stalp si coada era facuta din material textil. In utilizare, Draco era purtat in batalie in vant sau deasupra capului unui calaret, care lasa impresia ca este viu, iar vantul care trecea prin el scotea sunete ciudate.
Draco (in latina) si Drakon (in greaca) inseamna “sarpe“, “dragon“. Radacinile acestor cuvinte inseamna “a privi” sau “a pazi cu un ochi ager”.
Dacii aveau ca totem lupul si ei insisi se considerau lupi din vechime. Legenda Marelui Lup Alb, animalul preferat al zeului Zamolxes si protectorul Daciei a fost asimilat impreuna cu vechile obiceiuri de crestinism si in special de Sf. Andrei, pastorul lupilor. In satele de munte au mai ramas vechi datini care sunt inca respectate de sabatul lupilor.
Legenda Marelui Lup Alb
Legenda spune că, în vremuri uitate, un preot al lui Zamolxis cutreiera fără răgaz pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, transmițând geto-dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Fără a fi în vârstă, avea părul și barba albe ca neaua, iar credința, curajul și dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni și de Zalmoxis însuși, ci și de fiare. Zeul, dându-și seama de valoarea slujitorului său, îl oprește la el, în munți, pentru a îl avea aproape. Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeași determinare ca și înainte. În scurt timp, fiarele Daciei au ajuns să asculte de el și să îl considere conducătorul lor. Cel mai mult îl îndrăgeau lupii, căci aceștia erau singurii fără conducător, numai foamea ținându-i în haită. După un timp, Zalmoxis vorbește cu preotul său și decide că a venit timpul ca acesta să îl slujească în alt chip, astfel îl transformă în animal. Însă nu în orice animal, ci în cea mai temută și mai respectată fiară a Daciei, într-un Lup Alb, mare și puternic, dându-i menirea să adune toți lupii din codri pentru apărarea tărâmului. Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor, era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb și de oriunde ar fi fost, lupii săreau să îi apere pe cei care le deveniseră frați. Lupul Alb însă era și judecător, pedepsind lașii și trădătorii.
Într-o zi însă, Zeul îl cheamă din nou pe slujitorul său la el, de această dată pentru a-i da posibilitatea să aleagă, pentru ultima oară dacă vrea să rămână lup sau să redevină om. Cu toată mâhnirea pe care o poartă în suflet, știind ce vremuri vor urma, decide să rămână alături de Zeul său, sperând că astfel să slujească mai cu folos ținutul și poporul său. Cu toată vigilența geto-dacilor, a lupilor și a Marelui Lup Alb, romanii reușesc să se infiltreze în rândurile lor și, în apropiere de marea invazie, sădesc în sufletele unor lași sămânța neîncrederii față de Marele Zeu. Astfel, unii daci încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie, iar trădătorii cuprinși de frică încep să omoare toți lupii ce le ieșeau în cale în speranța că unul din aceștia va fi Marele Lup Alb al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieții lor. Lupii, câți au mai scăpat fug în inima munților spre a nu mai reveni niciodată în ajutorul fraților ce îi trădaseră. Lupul Alb și Zalmoxis se retrag în Muntele Sacru de unde vor privi cu durere în inimi cum geto-dacii vor fi înfrânți de romani din cauza trădării.
Se presupune că vechile credinţe şi ritualuri ale populației precreștine au fost înglobate în noua religie. Spre exemplu, interdicţia de a lucra în ziua Sfântului Andrei, ziua fiind sub interdicţia lupilor. Noaptea premergătoare sărbătorii Sfântului Andrei (29/30 noiembrie) este concepută ca sabat al strigoilor şi al lupilor.
La daci, Draco a fost, fara indoiala, vazut de armata ca un simbol special legat de protectie, în timp ce a jucat, de asemenea, un rol important in viata religioasa a poporului.
Dragonul dacilor a fost adoptat de catre armata romana dupa anul 106 d.Hr. Prima reprezentare sculpturala a unui Draco la un soldat roman dateaza din timpul imparatului Marcus Aurelius. Oamenii de stiinta cred ca Draco a fost adoptat de catre armata romana dupa cucerirea dacilor. Alti cercetatori, cum ar fi Osborne (1985) si Ashmore (1961) considera ca sarpele (draco), a fost adoptat de romani direct de la daci. A devenit astfel stindardul unei cohorte, in acelasi mod in care acvila a fost simbolul legiunii romane pe front. Mai tarziu, Draco a devenit un steag imperial.
In urma celor expuse mai sus am dat o noua forma siglei Trofeului Muscelului:
Felicitări de la un vechi dacist !
RăspundețiȘtergere