Pagini
▼
joi, 16 august 2012
TransAlpin Bike Marathon
Dupa cum spune si titlul, weekendul trecut "ne-am cocotat" pe Transalpina, unde, impreuna cu echpa Bus-Giant, am luat startul la unul din cele mai grele maratoane de la noi. Spun asta deoarece traseul a avut aproximativ 55 km si o diferenta de nivel de 2000 m, diferenta care a fost dintr-o bucata in aproximanix 25 km. Si nu numai altitudinea si diferenta de nivel il face atat de greu cat si vremea care este foarte schimbatoare iar anul trecut am avut parte de o furtuna in toata regula cu fulgere, tunete si grindina. Din fericire in acest an am scapat ca prin urechile acului.
TransAlpin Bike Marathon, chiar daca a ajuns abia la a 2-a editie este destul de cunoscut in lumea sportului cu pedale. Fata de anul trecut prezenta la start a fost mai scazuta, chiar daca inscrisi erau cu mult mai multi, principala cauza fiind prognoza meteo nefaforabila. Cei prezenti au avut de ales dintre cele trei trasee diferite ca lungime şi dificultate, marathon (55 km cu diferentă de nivel pozitiva 2.000 m), classic (30 km cu diferentă de nivel pozitiva 1.300 m) si family (10km - un părinte + copil de maxim 14 ani), având startul şi sosirea în acelaşi punct la baza partiei M1 in fata apres-skiului.
Startul si sosirea competiţiei au avut loc la 1.600 m altitudine,iar cel mai inalt punct atins a fost de aproape 2.200 m.
In prima parte a cursei s-a rulat in pluton compact pana pe prima coborare, unde datorita lungimii si a dificultatii am ramas decat 5 persoane. A urmat apoi un drum de 10 km in usoara urcare (fals-plat, cum ii spunem noi) pe valea raului Galben pana in punctul unde se desparteau traseele si incepea urcarea propriu-zisa. Inca de pe acesta am ramas cu Petrache si Rosioru, alaturi de care am urcat pana in golul alpin (aproximativ jumatatea catararii), loc din care muntele a inceput sa fie tot mai abrupt iar eu sa ma descurc tot mai greu. Nu am putut tine pasul cu cei doi, inca o data dovedindu-se ca cele 71 kg care le detin :) sunt putin cam multe pentru urcarile lungi.
Am reusit sa termin pe pozitia a 2-a la categoria mea de varsta si pe cea de-a 3-a la general. A fost un concurs greu pe care ma bucur ca l-am alergat si ca l-am terminat, iar pe cei care au facut acelasi lucru nu pot decat sa ii felicit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu