miercuri, 5 octombrie 2011

Valcea Bike Fest


Un concurs nou, aflat la prima editie, Valcea bike Fest s-a desfasurat weekendul trecut in orasul cu acelasi nume. A fost prima data cand am alergat un concurs de MTB in Valcea si am ramas cu o parere destul de buna cu toate ca au fost cateva probleme la marcajul traseului dar peste care am trecut cu bine.

Vremea a fost excelenta pentru pedalat iar lumea nu a ezitat sa iasa la o tura, insa fiind prima editie la start s-au aliniat cu putin peste 100 de oameni. Traseul a avut 42 km, cu o diferenta de nivel de peste 1400 m, avand o combinatie interesanta intre portiuni abrupte de urcare, coborari de viteza si unele tehnice cat si urcari si coborari rapide pe sosea. Fiind o cursa scurta ce a durat mai putin de 2 ore, ritmul a fost foarte sustinut mergandu-se 100% din start pana la sosire.

Eu am prins o zi destul de buna, m-am simtit bine si am facut o cursa de urmarire impreuna cu colegul meu Stancu, incercand sa recuperam timpul pierdut fata de Luci in prima parte cand au fost cateva probleme cu marcajul. Nu am reusit sa il prindem pana la final, insa am reusit sa cadem amandoi pe o coborare destul de periculoasa care nu era semnalizata. Am incheiat cursa pe locul 2 iar Stancu pe locul 3 si am rasuflat usurati ca am scapat doar cu cateva zgarieturi.

Pozele au fost descarcate de pe:

www.florianraducanu.blogspot.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu